Timpul de livrare a coletelor in perioada urmatoare poate varia intre 24 si 72 de ore. Iti multumim pentru intelegere!

5 rețete în care să folosești fructele goji

5 rețete în care să folosești fructele goji

Îți plac fructele goji și-ai vrea să le introduci mai des în alimentația ta, însă nu prea știi cum să le consumi altfel decât crude. Am adunat noi o colecție de 5 rețete în care sunt incluse și goji, ideale pentru mic dejun, o ceașcă de ceai la miezul zilei sau o gustare sănătoasă. 

Mic dejun cu iaurt și goji (1 porție)

Ai nevoie de: 

40 grame goji

150 grame iaurt grecesc

40 grame cereale integrale

1 lingură pudră Maca

Amestecă bine toate ingredientele până când pudra de Maca este absorbită integral. Servește micul dejun simplu sau cu o mână de fructe proaspete. 

Smoothie cu goji, portocale și turmeric (1 porție)

Ai nevoie de: 

3 linguri de goji

2 portocale coapte

1/2 linguriță de ghimbir ras

1 lingură de sirop de arțar

1/2 linguriță de turmeric pudră

250 ml apă + cuburi de gheață

Amestecă la blender toate ingredientele mai puțin apa și gheața. Cu apa vei ajusta încet grosimea smoothie-ului tău, iar gheața o vei servi la final, odată ce băutură este turnată în pahar.

Dulceață de goji (4-6 porții)

Ai nevoie de:

60 grame goji

125 ml apă

2 linguri miere

2 linguri suc de lămâie

2 linguri gelatină vegetală agar agar

Fructele de goji se lasă la hidratat în apă, într-o crăticioară, fără să fie pusă pe foc, timp de o oră. Ulterior, adaugă în crăticioară sucul de lămâie și mierea și adu amestecul pe foc, până fierbe. În punctul de fierbere, adaugă gelatina vegetală, amestecă bine și mai gătește dulceața vreme de zece minute. Dulceața ta este gata, dacă o vrei mai fină o poți amesteca la robot sau la blender. 

Depoziteaz-o într-un borcan steril, în frigider, și consum-o până la o săptămână. 

Ceai de goji (o ceașcă)

Ai nevoie de:

apă

2 linguri de goji

1 lingură de miere, opțional

sucul de la jumătate de lămâie, opțional

Pune fructele goji într-un ceainic și toarnă apă caldă sau rece deasupra lor. Lasă fructele să se hidrateze până când apa începe să prindă o ușoară nuanță roșie. Ceaiul va fi mai repede gata dacă folosești apa caldă. Servește ceaiul cu miere și suc de lămâie, cald sau rece. 

Gustare raw cu goji și cocos (10-12 bile)

Ai nevoie de:

30 grame făină de migdale

50 grame migdale

20 grame fulgi de cocos

60 grame goji

sirop de arțat

2 lingurițe de semințe de chia

Combină toate ingredientele într-un robot de bucătărie și amestecă-le până când ai un amestec care se încheagă împreună. Ajustează grosimea acestuia cu sirop de arțar sau alt îndulcitor lichid până când din amestecul rezultat se pot forma bile raw delicioase și sănătoase.

Ai alte idei pentru servit goji? Lasă-ne un comentariu în secțiunea de mai jos ca să putem să dăm și noi mai departe sfoară în țară. 


Share on Facebook Pin on Pinterest

Toate câmpurile sunt obligatorii.

Best

Retete

Testimoniale

O lume mai bună. Fel de fel de semințe, biscuiți, stafide, siropuri, ceaiuri, foarte bine aprovizionat, cu prețuri bune și o atmosferă placută. 

Roxana Dumitru

Sunt clienta magazinului de aproximativ 4 ani și întotdeauna am fost foarte mulțumită de cât de bine este aprovizionat, de organizarea spațiului și, nu în ultimul rând, de amabilitatea personalului, de promptitudinea fetelor și de atmosfera din magazin.

Marinela Măntescu, 43 ani

Urmareste-ne pe Facebook